Timp, memorie și tradiție. Studii de fenomenologia istoriei

Potrivit unei reprezentări destul de răspândite, fenomenologia a debutat, ca știință „eidetică”, cu pretenția de a furniza un tip de analize și descrieri evidente și apodictice, care să nu fie ca atare supuse nici unei condiționări istorice, dar a trebuit treptat – bunăoară, odată cu Heidegger – să-și reconsidere această exigență, cunoscând astfel o radicală „turnură istorică”. Volumul de faţă – care reuneşte lucrările prezentate la colocviul „Fenomenologie şi istorie”, organizat de Societatea Română de Fenomenologie şi Centrul de Studii Fenomenologice în luna octombrie 2011 la Facultatea de Filozofie, Universitatea din Bucureşti – are ca punct de plecare necesitatea de a chestiona acest loc comun al exegezei şi propune dezvoltarea unei analize a raportului dintre fenomenologie şi istorie în funcţie de trei direcţii principale care urmăresc: 1) fenomenul „istoriei” ca temă de cercetare fenomenologică 2) fenomenologia ca formă aparte de înţelegere şi de cercetare istorică şi 3) rolul concret pe care l-a jucat problema „istoriei” în evoluţia mişcării fenomenologice.